top of page

Scrisori care au făcut istorie – Albert Einstein către Mahatma Gandhi

safiescrisori

Updated: Feb 12, 2022



În 1931, Albert Einstein îi scria lui Mohandas K. Gandhi o scrisoare în care își exprima profunda admirație pentru metodele pașnice ale liderului indian.


Stimate domnule Gandhi,

Profit de prezența prietenului dvs. în casa noastră pentru a vă trimite aceste rânduri. Ați arătat prin eforturile dumneavoastră că este posibil să reușești fără violență chiar și în fața celor care nu au renunțat la aceasta. Putem spera că exemplul personal se va răspândi dincolo de granițele țării dumneavoastră și va contribui la constituirea unei autorități internaționale, respectate de toți, care va lua decizii și va înlocui conflictele de război.

Cu sinceră admirație,

Al dumneavoastră, Albert Einstein

Sper că într-o zi vă voi putea întâlni față în față."



La scrisoarea trimisă de Einstein, Gandhi răspundea în 18 octombrie 1931 astfel:


Dragă prietene,

Am fost încântat să primesc frumoasa scrisoare pe care ai trimis-o prin Sundaram. Este o mare mângâiere pentru mine că munca pe care o fac se bucură de aprecierea ta. Îmi doresc cu adevărat să ne întâlnim față în față, în India, la ashram-ul meu.

Cu stimă,

M.K. Gandhi


Scrisoarea lui Einstein preceda cu mult primele bombe atomice și scrisorile trimise de savant președintelui american F.D. Roosevelt în care îl avertiza despre dezvoltarea și folosirea acestor bombe.

Deși este menționată cel mai adesea doar în legătură cu evenimentele îngrozitoare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, opoziția fizicianului față de violență și război a reprezentat o atitudine consecventă și de durată. Einstein își descria pacifismul drept un “sentiment instinctiv” bazat mai degrabă pe “cea mai profundă antipatie față de orice fel de cruzime și ură” mai degrabă decât pe orice “teorie intelectuală”. Politica sa a fost adesea comparată cu cea a colegului său, intelectual de marcă și activist anti-război, Bertrand Russell, cei doi colaborând chiar la un „Manifest” pentru pace în 1955.


Gandhi a continuat să exercite o importantă influență asupra vieții și gândirii lui Einstein, deși cei doi nu s-au întâlnit niciodată față în față.

Într-un clip audio înregistrat în 1950, fizicianul îl lăuda cu generozitate pe omul cunoscut sub numele de “Mahatma” (suflet mare) și spunea despre acesta următoarele:

cred că părerile lui Gandhi sunt mai relevante decât ale tuturor oamenilor politici ai vremii noastre. Ar trebui să ne străduim să facem lucrurile în spiritul său: nu să folosim violența în lupta pentru cauza noastră, ci să nu luăm parte la nimic din ce credem că este rău”.


Puterea cuvintelor este uriașă, acestea putând oferi mângâiere, căldură sufletească, încurajare, sprijin și exprima în același timp cele mai alese sentimente.


Dacă vrei să transmiți cuiva drag ce simți, alege o scrisoare scrisă cu toc, peniță și cerneală de caligrafie. Noi nu doar scriem mesajul (fie redactat de tine, fie creat de noi), ci îl și livrăm într-o sticlă sau un mini-borcan decorate cu atenție, dăruire și materiale alese.

Poți alege unul dintre modelele noastre de scrisori aici, aici și scriindu-ne la safiescrisori@gmail.com.

Comments


Post: Blog2_Post

Subscribe Form

Thanks for submitting!

Acest site este proprietatea Să fie scrisori și este protejat de legea Dreptului de Autor . Orice preluare a conținutului se poate face în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și cu link către acest site.

bottom of page